Probabil că cea mai importantă întâlnire din seria de meciuri fotbal a acestui sfârșit de săptămână provine din Italia. Aceasta este AS Roma – Juventus, programată să se dispute duminică, 5 martie, de la ora 21:45, pe stadionul Olimpico (Roma). Meciul va putea fi urmărit în transmisiune directă pe canelele Digi Sport 3, Orange Sport și Prima Sport 3.
AS Roma
Inconsistența în a obține rezultate firești cu echipele mici o macină pe AS Roma în acest sezon, în așa fel încât nici culoarul de top 4 creat de depunctarea lui Juventus nu pare să fie suficient. Roma vine după eșecul de la Cremonese, 1-2, asta după ce fusese eliminată trupa lui Mourinho de același modest adversar, chiar pe Olimpico, din sferturile Cupei Italiei. Roma a rămas cu stilul economicos de joc propus de Mourinho, în care grija e mai mare să nu marcheze adversarul decât propriile reușite.
Obiectiv
Ar fi considerat un mare eșec pentru AS Roma dacă nu se va califica între echipele participante în Champions League, ediția 2023-2024. Pentru a îndeplini acest obiectiv e nevoie să se claseze între primele patru echipe, aspect ce nu este deloc cristalizat în momentul actual al sezonului. Roma are un punct sub Lazio, dar marea îngrijorare vine de la lipsa constanței în rezultate.
Echipa probabilă și absenți
- Patricio – Spinazzola, Smalling, Mancini, Ibanez, Zalewski – Pellegrini, Cristante, Matic, Dybala – Abraham
- Absenți: – Darboe (accidentat)
Juventus
Dacă n-ar fi fost depunctarea cu 15 lungimi, Juve ar fi fost pe locul al doilea în Serie A. Asta fără ca Juventus să fi impresionat neapărat până acum ca evoluții, doar că trupa lui Allegri a găsit o cadență destul de bună de a obține rezultate favorabile. Juve vine după șapte rezultate favorabile în toate competițiile și în cazul unui succes pe Olimpico s-ar apropia la doar șase puncte de AS Roma, asta în condițiile în care are și depunctarea de -15 în cârcă.
Obiectiv
De la momentul depunctării, în care Allegri anunța că obiectivul a devenit salvarea de la retrogradare, Juventus a reușit să revină în zona locurilor de cupe europene, fiind pe locul șapte înaintea rundei. Ar avea de recuperat acum zece puncte față de locul al patrulea (cel de Champions League), când mai sunt de disputat 14 etape.
Echipa probabilă și absenți
- Szczesny – Danilo, Bremer, Alex Sandro – Cuadrado, Fagioli, Paredes, Rabiot, Kostic – Di Maria, Vlahovic
- Absenți: – Milik, Miretti, Kaio Jorge (accidentați)
Meciuri fotbal AS Roma – Juventus
Ultima întâlnire de pe Olimpico a fost un thriller la scorul de 3-4, cu o revenire spectaculoasă a lui Juve de la 1-3 (înregistrat pe tabelă în minutul 53). Au fost rezultate alternative ca victorii între cele două echipe la meciurile de la Roma, deși per total Juventus este clar echipa superioară ca număr de victorii.
Ponturi fotbal AS Roma – Juventus
X2 (egal sau câștigă Juventus) – cotă 1,50 (Betano) ❌
Nu se poate spune despre acest meci că are o favorită clară, dar ca formă Juventus stă mult mai bine decât adversarul său. De aici și ideea de a juca pe X2, pentru că la pariuri sportive în Italia se practică să mizezi pe două dintre cele trei variante de pronostic final.
Până la urmă, un rezultat de egalitate n-ar putea fi considerat un eșec pentru Roma, care ar ține-o la distanță de 9 puncte pe Juventus și abia apoi și-ar putea vedea de lupta cu Lazio, Milan, Inter și Atalanta la top 4 – obiectivul mult dorit. Dacă e o echipă care să alerge după victorie în acest meci, aceea este Juventus. De asemenea, faptul că vedetele lui Juve sunt disponibile pentru duelul de la Roma constituie un avantaj important de a miza că torinezii se întorc neînvinși din Capitală.