Campionatul spaniol a ajuns cu meciuri baschet în faza eliminatorie, iar de aici încep treburile serioase pentru echipele participante, dar și pentru cei care vor să scoată profit. Meciul Joventut – Baskonia este programat marți, 30 mai, de la ora 22:00, în arena Palau Municipal d Estports de Badalona (Badalona). Este 1-0 la general pentru Joventut, iar sistemul în care se joacă este cel mai bun din trei partide.
Joventut Badalona
Întreg orașul din Badalona trăiește pentru baschet, fiind sportul principal, iar acest lucru se simte prin faptul că Joventut este mai mereu prezentă între echipele din plutonul fruntaș. În sezonul regulat, Joventut a reușit să câștige 19 partide din cele 34 avute la dispoziție, dar n-a avut deloc emoții cu calificarea în play-off – chiar dacă a terminat abia pe locul 7.
Marea surpriză a fazei din sferturile de finală s-a conturat prin succesul lui Joventut pe terenul celor de la Baskonia, scor 99-91. Gazdele se bazează în meciul al doilea pe forța de la jocurile de acasă, unde au reușit în acest sezon s-o învingă o dată pe Baskonia, în sferturile Cupei Spaniei, plus un succes în fața celor de la Barcelona (în sezonul regulat). Joventut a făcut un sezon bun și în plan internațional, unde a jucat în careul de ași al Eurocup – de unde a fost eliminată în semifinale de o altă formație spaniolă, Gran Canaria (câștigătoarea eventuală a competiției).
Echipa probabilă:
Brodziansky, Guy, Parra, Tomic, Vives. Rezerve: Birgander, Busquets, Ellenson, Feliz, Kraag, Rodriguez, Ventura.
Club Deportivo Saski Baskonia
Echipa din Vitoria-Gasteiz este una dintre cele de la care se aștepta un sezon fantastic, dar care a cam întârziat să apară. Prima dezamăgire a venit din Euroligă, de unde la startul competiției pornea cu a patra șansă (conform bookemarilor) la cucerirea trofeului, fără să reușească măcar calificarea în play-off. A încheiat pe locul 9, prima sub linie, la o victorie distanță de a intra în runda eliminatorie.
În Cupa Spaniei a fost eliminată de Joventut, în sferturile de finală ale competiției, iar campionatul este singura sursă rămasă de a-și salva sezonul. Cu toate că a încheiat bine sezonul regulat, de pe locul al doilea, peste Real Madrid (locul 3) și la un singur succes diferență de liderul Barcelona, iată că Baskonia tremură pentru calificarea în semifinale.
A comis-o acasă cu Joventut, scor 91-99, iar acum are de făcut remontada pentru a muta soarta calificării într-un decisiv pe propriul teren.
Echipa probabilă:
Costello, Enoch, Giedraitis, Howard, Thompson. Rezerve: Diez, Hommes, Kotsar, Kurucs, Marinkovic, Raieste, Sedekerskis
Meciuri baschet Joventut – Baskonia
Ultima vizită a celor de la Baskonia la Joventut s-a produs chiar în luna mai, în sezonul regulat, când oaspeții s-au impus cu 86-77. Dar, în același timp, au un eșec trecut deja în cont într-o astfel de deplasare, în sferturile de finală ale Cupei, la scorul de 81-94. Au mai fost alte trei deplasări sortite eșecului pentru Baskonia la Joventut, iar mai în spate sunt patru victorii la rând pentru oaspeții acestui meci pe terenul din care trebuie să câștige și de această dată.
Ponturi baschet Joventut – Baskonia
2 (Baskonia câștigă meciul inclusiv prelungiri) – cotă 1,70 (Unibet) ❌
Încă de la distribuția cotelor ne putem da seama că nu e un meci simplu pentru pariuri sportive. Dar mizăm pe valoarea net superioară a jucătorilor de la Baskonia, care trebuie să-și salveze sezonul prin intermediul campionatului. Victoria la Joventut este strict necesară, iar oaspeții au dovedit în urmă cu circa două săptămâni că sunt capabili de acest lucru, prin succesul din sezonul regulat, scor 86-77.