✅ Bonn – Ulm, BBL, 9 Iunie

Home » ✅ Bonn – Ulm, BBL, 9 Iunie

Aproape gata și cu meciuri baschet din Bundesliga, pentru că am intrat deja în zona ultimului act, cu două prezențe destul de surprinzătoare dacă judecăm șansele de la startul competiției. Bonn – Ulm se joacă vineri, 8 iunie, de la ora 21:30, la arena Telekom Dome (Bonn). Este primul meci al finalei BBL din seria de cel mai bun din cinci partide.

Sari direct la pont >>

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Bonn – Ulm

Telekom Baskets Bonn

Una dintre cele mai bune trei echipe ale Germaniei a reușit să ajungă în ultimul act, fără a le întâlni pe celelalte două pe parcursul din fazele eliminatorii. Este vorba despre Bonn, care a avut norocul de adversari accesibili până în ultimul act, iar aici va da peste Ulm, nu peste Bayern sau Alba Berlin – celelalte două mari echipe cotate cu șanse la titlu înainte de startul sezonului. Ce-i drept, Alba și Bayern erau privite cu mai mult elan pentru acest titlu, dar între timp s-au curățat de pe traseu.

Bonn are meritul de a fi reușit să câștige sezonul regulat, cu 32 de victorii din 34 de partide, cu una peste Alba Berlin (locul al doilea) – cu care a dus marea luptă pentru fotoliul de lider. În play-off a avut drum netezit, pentru că a jucat mai întâi cu Chemnitz (locul 8), de care a trecut fără prea mari probleme: 94-63, 95-78, 89-83. În semifinale, Bonn a avut din nou un adversar mai ușor de depășit, Ludwigsburg (locul 5 în sezonul regulat, într-o formă mai slabă decât în ultimii ani), de care a trecut tot în minimum de meciuri.

Ar mai fin de menționat și titlul european cucerit, în Champions League, unde a trecut în finală de Hapoel Jeruaslem, 77-70, la Malaga.

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Echipa probabilă:

Delany, Kratzer, Morgan, Shorts, Ward. Rezerve: Ensminger, Falkenstein, Hawkins, Herrera, Kessens, Williams.

Ratiopharm Ulm

Marea surpriză a acestei ediții din Bundesliga este Ratiopharm Ulm, fără nicio urmă de îndoială. Venită abia de pe locul al șaptelea în faza de play-off, Ulm a avut cea mai grea misiune de parcurs dintre echipele alate în etapa finală. Mai întâi, a dat peste Alba Berlin, de care a trecut în patru meciuri (trei victorii și o înfrângere), dar cu memorabila victorie din Capitală, scor 88-64.

În semifinale s-ar fi crezut că minunea nu poate să țină prea mult, iar Ulm a fost împerecheată cu Bayern Munchen – un alt colos al baschetului german. Doar că Ulm a surprins din nou cu două victorii pe teren străin, dintre care una extrem de categorică, 87-69, pentru ca încă din al treilea joc al seriei soarta calificării în ultimul act să fie pecetluită. Ulm a învins-o cu 3-0 la general pe Bayern și își permite să viseze frumos până la capăt.

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Echipa probabilă:

Caboclo, Christen, Jallow, Klepeisz, Yago. Rezerve: Bretzel, Fuchs, Hawley, Herkenhoff, Nunez, Paul, Zugic

Meciuri baschet Bonn – Ulm

Cele două echipe s-au întâlnit în urmă cu o lună, tot la Bonn, când gazdele aveau să câștige la doar două puncte în ultima etapă a sezonului regulat (85-83). Acel meci conta mai mult pentru Bonn, prin prisma păstrării primului loc, decât pentru Ulm care era deja pe locul al șaptelea indiferent de rezultat.

Ponturi baschet Bonn – Ulm

H2 +13,5 (Ulm nu pierde la o diferență mai mare de 13 puncte) – cotă 1,50 (Fortuna) ✅

Deschide-ți contul Fortuna azi și ai
100% până la 500 de lei la prima depunere!

Trebuie să mergem până la capăt cu Ulm, că doar n-avea cum să treacă și de Alba Berlin și de Bayern Munchen fără să aibă valoare. Așa că pe baza acestei încrederi mizăm la pariuri sportive că Ulm nu pierde la o diferență mai mare de 13 puncte pe terenul celor de la Bonn. În afară de faptul că Ulm a debutat mereu cu victorii neașteptate în deplasările din fazele eliminatorii, cu echipe asemănătoare ca valoare cu actualul adversar, gazdele au mai multă oboseală acumulat pentru încărcătura psihică pe care au avut-o de dus pe final de sezon. Inclusiv banca este mai lungă la rotație la Ulm, ceea ce poate fi un factor decisiv în a ține aproape de oponentul său mai bine cotat.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status