Iată-ne ajunși și la mijlocul săptămânii în cadrul meciurilor fotbal pentru ponturi 1×2 sigure. Ziua de miercuri nu este una bogată în evenimente, însă am pus ochii pe două partide ce pe hârtie au toate șansele de câștig. Am ales primul meci din campionatul Finlandei iar cel de al doilea din a doua ligă engleză, evenimente ce se arată a fi profitabile.
Ponturi 1×2 sigure:
HJK Helsinki – Vaasan PS – Veikkausliiga Finlanda – 1 solist – (victorie HJK Helsinki) ✅
Bonus de înregistrare sport!
101% Bonus până la 505 RON
Doar la Winmasters!
HJK Helsinki primește acasă vizita celor de la Vaasan PS în etapa cu numărul 3 din prima ligă finlandeză. Echipa gazdă este liderul la zi în începutul acesta de sezon, cu două victorii după primele două partide. A învins cu 2-0 în primul meci de pe teren propriu, urmat apoi de victoria cu 1-0 din deplasarea de la adversar de astăzi. De asemenea, sunt campioana antitră și au ca și obiectiv apărarea titlului câștigat sezonul trecut și calificarea în cupele europene.
VPS nu are începutul de sezon dorit, acolo unde a înregistrat un singur punct după primele două partide. A remizat în etapa inaugurală, 0-0, și a pierdut săptămâna trecută tot împotriva celor de la HJK, 1-0 pe teren propriu. Sezonul trecut a jucat în play-out-ul pentru retrogradare, acolo unde a terminat pe locul al 8-lea însă speră să facă o figură mult mai bună în acest an.
Pentru acest prim duel din cadrul ponturi 1×2 sigure vom miza pe victoria solistă a gazdelor. HJK a învins deja o dată pe cei de la VPS chiar în etapa precedentă, și au la 4 victorii consecutive în ultimele întâlniri directe. Vor să repete performanța de acum câteva zile dar de data această să învingă pe teren propriu.
Reading – Luton – Championship – 2 solist – (victorie Luton) ❌
Deschide-ți cont la Mozzart pentru un
Bonus de bun venit de până la 1750 lei pentru pariori!
Mergem în Anglia pentru al doilea duel din cadrul ponturi 1×2 sigure și ne oprim la partida Reading – Luton din Championship. Gazdele se află în zona roșie de retrogradare și au nu mai puțin de 9 etape fără victorie în campionat. Au ca și obiectiv menținerea în liga secundă însă ultimele săptămâni au avut una dintre cele mai slabe forme din toate echipele. Pornesc cu șansa a doua în meciul de pe teren propriu de miercuri contra lui Luton, pe care nu au mai învins-o de 5 partide.
La polul opus, Luton are un sezon de excepție, fiind pe locul al 3-lea în acest moment, poziție ce duce în play-off-ul pentru retrogradare. Sunt la 5 puncte în spatele lui Sheffield care ocupă locul secund, dar au și un meci în plus, însă vor să pună presiune pe locul ce promovează direct în Premier League. Au o serie aproape perfectă de 10 meciuri fără înfrângere, dintre care a câștigat 7 partide iar altele 3 le-a terminat la egalitate.
Pentru duelul Reading – Luton vom miza pe victoria solistă a opapeților, care pornesc cu prima șansă în deplasarea de miercuri. Sunt neînvinși în ultimele 5 întâlniri directe contra celor de la Reading, și caută o nouă victorie pentru a-și consolida locul de play-off și pentru a pune presiune pe locul secund.