Poate U Craiova merge până la capăt cu Rădoi?

Home » Poate U Craiova merge până la capăt cu Rădoi?

La fel ca în fiecare sezon, Universitatea Craiova a avut planuri mari la începutul stagiunii. Titlul și calificarea în grupele Conference League fiind subiectele principale ale oricărei discuții despre fotbal în Bănie. Doar că oltenii nu prea se pot lăuda că sunt pe drumul cel bun. Din Conference League au fost eliminați, iar în campionat sunt deja la șapte puncte distanță de primul loc. Începutul de sezon modest a dus și la o schimbare de antrenor, Laszlo Balint predându-i ștafeta lui Mirel Rădoi. Doar că nici fostul selecționer nu a putut să facă minuni la debutul său pe banca Universității. Ceea ce duce la întrebarea dacă craiovenii vor putea merge până la capăt cu Rădoi pe bancă?

Poate U Craiova merge până la capăt cu Rădoi?

Rădoi și play-off-ul Conference League

Mirel Rădoi a fost numit pe banca Universității Craiova înaintea returului cu Zorya Lugansk din turul trei preliminar al Conference League, care pornea de la 1-0 pentru ucraineni. Schimbarea de tehnician a produs șocul scontat la echipa, iar Universitatea a învins cu 3-0 pentru a merge mai departe în play-off.

Doar că acolo a venit cel mai dramatic moment al stagiunii. După 1-1 în prima manșă cu Hapoel Be’er Sheva, Universitatea a condus cu 1-0 în Israel, în prelungiri, după ce primele 90 de minute s-au încheiat la egalitate, scor 0-0. Numai că trupa gazdă a egalat imediat, în urma unei greșeli de marcaj, iar băieții lui Rădoi au pierdut calificarea la loviturile de departajare.

Deși eșecul a fost unul dureros, băieții au arătat atitudine, ceea ce reprezintă un pas înainte pentru obiectivele setate de conducere și acceptate de Mirel Rădoi.

Trei eșecuri în primele 10 partide din SuperLiga

Universitatea Craiova a pierdut trei meciuri până acum în campionat, dar a învins-o pe FCSB, scor 2-1, înainte de pauza prilejuită de meciurile din Nations League. Un succes important și de moral, care a dus-o pe Universitatea pe locul patru în clasament, cu 17 puncte, golaveraj 13-12.

Problema apare la faptul că, în afară de Andrei Ivan, Craiova nu prea are un golgheter pe care să se bazeze. Markovic, care are două goluri în acest campionat, nu este chiar omul de la care să aștepți multe reușite. Are câteva momente de geniu, însă poate să fie și blazat atunci când echipa are mai multă nevoie de el. Elvir Koljic s-a accidentat în meciul cu FC Hermannstadt și sunt șanse minime ca el să mai evolueze în 2022.

În rest, lotul lui Mirel Rădoi este unul destul de bun. Sunt destule soluții în apărare și la mijloc, iar Universitatea Craiova poate profita de faptul că FCSB se află în a doua jumătate a clasamentului Ligii I, în timp ce CFR are anumite conflicte interne.

Rădoi are și susținerea unor legende craiovene

Aurel Ticleanu, fostul mare jucător al Universității, a declarat că Mirel Rădoi este un tehnician care l-a impresionat până acum. „Mirel Rădoi intră în categoria antrenorilor raționali, iar în timpul Campionatului European din Italia, cred că a fost intuitiv, 100%. Dacă a reușit el să învingă Croația, uitați-vă și acum cu Edi, cu echipele din spațiul ex-iugoslav, n-am fost noi, tot timpul am fost cu mâinile amorțite, picioarele amorțite. Ori el a trecut de Croația, de Anglia, o abordare specială, a avut foarte mult curaj. Copiii aceia au crezut 100% în el”, a spus Aurel Țicleanu, conform prosport.ro.

Recomandăm
Case de pariuri de top
Fortuna

100% până la 500 de lei la prima depunere

Unibet

Un brand consacrat, internațional, de încredere

Mozzart Bet

Bonusuri și cote bune la rezultat și peste / sub

Disclaimer:Toate ofertele speciale și bonusurile prezentate pe pagina web pariez-online.ro sunt supuse unor termeni și condiții de acordare individuale din partea operatorilor care le oferă. Pentru a fi complet informat despre toate aceste condiții, studiați totdeauna termenii și condițiile relevante asociate fiecărui bonus și fiecărei oferte speciale în parte direct pe pagina web al operatorului. Această pagină web conține informații despre jocuri de noroc pe bani reali.Accesul la acest site este interzis minorilor.Jocurile de noroc pot deveni o problemă cu consecințe serioase dacă nu sunt practicate responsabil!
DMCA.com Protection Status