Din păcate astăzi am primit vestea care a indoliat lumea fotbalului mondial și care lasă un gol imens în lumea sportului – marele Pelé a plecat dintre noi.
Edson Arantes do Nascimento pe numele său oficial, legenda fotbalului s-a stins din viață pe data de 29 decembrie într-un spital din Sao Paulo. Este o veste care nu putem spune că ne șochează, deaorece era mult prea cunoscut faptul că starea de sănătate a mult iubitului geniu al fotbalului s-a degradat treptat, iar pe perioada campionatului mondial din Qatar Pelé a fost internat în spital cu anumite complicații datorate chimioterapiei. Nici vârsta nu era una tocmai fragedă, Pelé fiind la vârsta de 82 de ani și din păcate se vehicula de ceva timp că nu mai răspunde tratamentelor împotriva cancerului, iar aceste tratamente au ajuns să-i complice starea de sănătate, întrucât au fost foarte invazive.
Poate cel mai mare regret al națiunii pe care el a reușit să o pună pe cea mai înaltă treaptă a fotbalului mondial este că nu a reușit să-i ofere o ultimă bucurie și să câștige Campionatul Mondial din Qatar. Jucătorii braziliei au avut un baner cu imaginea lui Pelé și au spus după meciul câștigat împotriva Coreei de Sud că toate victoriile vor fi dedicate marelui fotbalist și speră să poată câștiga trofeul pentru a-i oferi cea mai mare bucurie lui Pelé.
Pelé n-a stat pe gânduri și le-a răspuns fotbaliștilor: „Mă voi uita la meciuri din spital și vă voi încuraja pe fiecare în parte” (sursa: Aljazeera). Dar din păcate pentru Brazilia n-a fost să fie – rivala din America de Sud, Argentina, a câștigat trofeul, iar brazilienii s-au mulțumit cu un parcurs până în optimi.
Cine a fost Pelé?
După numele lui complet – Edson Arantes do Nascimento – dar cunoscut în lumea fotbalului drept Pelé, a fost unul din cei mai mari fotbaliști din istoria sportului. Sunt multe persoane care atestă faptul că Pelé a fost mai mult decât a reșit oricare alt fotbalist al lumii, iar brazilienii l-au numit dintotdeauna „regele” fotbalului.
Chiar și în postările publicate de fotbaliștii brazilieni înaintea și pe durata cupei mondiale, aceștia nu s-au sfiit în a-l ridica în slăvi pe cel pe care l-au considerat cel mai mare fotbalist al lumii. Neymar a postat un video cu Pelé făcând jonglerii, iar titlul postării spunea „Tot ce vedeți că poate face fotbalistul vostru preferat, a fost făcut prima dată de Pelé / Regele fotbalului” (sursa: Aljazeera), iar unii fani au declarat că acesta a fost jucătorul ce a pus Brazilia pe harta fotbalului mondial și a adus mulți ani plini de speranțe și bucurii pentru brazilieni.
Un lucru este totuși evident, oricâte ar fi făcut, Pelé a fost în primul rând apropiat de oameni, iar iubirea nemărginită a acestui fenomen numit „Pelé” pentru suporteri și brazilienii de pretutindeni este reflectată în valul de emoții ce învăluie fiecare brazilian și fan al fotbalului.
Marile reușite
Nu sunt puține reușitele acestui mare om și geniu al fotbalului: Pelé a marcat 1281 goluri în 1363 de meciuri disputate de-a lungul celor 21 de ani de carieră fotbalistică, iar pentru selecționata „selecao” a marcat un număr impresionant de 77 de goluri în 92 de partide (sursa: bbc.com).
Ca și cum aceste cifre nu ar fi suficiente pentru a ne demonstra cât de mare a fost Pelé ca fotbalist, acesta a câștigat Cupa Mondială cu Brazilia de nu mai puțin de 3 ori, în anul 1958, 1962 și 1970, iar FIFA l-a numit jucătorul secolului în naul 2000. Pelé rămâne și în această zi singurul jucător din lume care a reușit să câștige Campionatul Mondial de 3 ori.
Reușitele sale au fost semnificative și după ce și-a agățat ghetele-n cui. Pelé a devenit Ambasador UNESCO al Bunăvoinței, iar în anul 1995 președintele Braziliei l-a numit pe Pelé în funcția de ministru extraordinar al sportului. Pelé a luptat pentru reducerea corupției din fotbalul brazilian, iar anumite legi propuse de acesta și adoptate în parlament au devenit cunoscute drept legile lui Pelé.
Implicarea lui Pelé în activități caritabile au continuat mult după retragerea din fotbal, iar acesta a primit o diplomă onorifică de la Universitatea din Edinburgh pentru „contribuții semnificative pentru cauze umanitare și de mediu, precum și reușite sportive” (sursa: wikipedia).
Pelé la loc de cinste!
Nu ar fi drept să vorbim doar de Pelé când vorbim de cei mai mari fotbaliști ai lumii. Este cât se poate de clar că lumea minunată a fotbalului este mult mai complexă și nu se poate rezuma doar la un jucător. Printre marile nume ale fotbalului mondial din trecut trebuie să amintim jucători precum Diego Armando Maradona, Johan Cruyff, Marco van Basten, Alfredo di Stefano, Zinedine Zidane și bineînțeles cei doi mari fotbaliști contemporani Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.
Numele lui Pelé este cu siguranță în rândul celor mai mari jucători din istoria sportului rege, însă este chiar discutabil dacă nu cumva Pelé a fost cel mai bun jucător din istoria acestui sport. Statisticile îl pun, alături de o mână de jucători, în poziție de favorit la titlul de cel mai bun jucător din istoria fotbalului, iar faptul că a fost printre primii oameni care a reușit să ne arate cât de frumos și de amplu poate fi acest joc, îl favorizează pe brazilian.
Un lucru însă putem spune cu certitudine – Pelé a fost jucătorul care a personificat fotbalul, care ne-a învățat că acest sport este frumos, iar pasiunea pentru fotbal poate da naștere unor lucruri minunate și poate scoate oamenii din sărăcie și disperare. Pelé ne-a învățat să ne bucurăm de fotbal și ne-a luat alături de el într-o călătorie magică în care ne-a oferit 3 cupe mondiale, peste 1000 de goluri marcate și spectacol la tot pasul. Dacă fotbalul ar fi o persoană, fără nicio urmă de îndoială s-ar numi Pelé! Putem doar să-i mulțumim lui Pelé pentru ce ne-a oferit, pentru omul care a fost și trăim cu speranța că într-o zi se va naște un om cu același har care ne va face să zâmbim de fiecare dată când îi pronunțăm numele.