Ajungem și la mijlocul acestei săptămânii în cadrul seriei de pariuri 1×2 sigure, într-o zi de miercuri cu meciuri fotbal pentru toate gusturile. Nouă ne-au atras atenția două evenimente, primul din finala Cupei Croației, iar cel de al doilea din play-off-ul pentru campionat din Scoția. Ambele dueluri sunt victorii soliste ale gazdelor, care în opinia noastră au toate șansele de reușită pentru o nouă săptămână pe profit.
Pariuri 1X2 sigure:
Hajduk Split – Sibenik – Croația Cupă – 1 solist – (victorie Hajduk Split) ✅
Pentru primul meci din cadrul pariuri 1×2 sigure de astăzi merge la finala Cupei Croației dintre Hajduk Split și Sibenik. Partida va începe de la ora 20:00 și se va disputa pe teren neutru, pe stadionul HNK Rijeka. Gazdele vin cu prima șansă la victorie miercuri seară și vor să pună mâna pe primul și singurul trofeu din acest sezon. În campionat au terminat vor termina pe locul secund, în urma deja campioanei Dinamo Zagreb. Vor juca în preliminariile pentru calificarea în Conference League, însă până atunci vor să pună mâna pe cupa internă.
Sibenik, pe de altă parte, este deja ca retrogradată din punct de vedere matematic în liga secundă, fiind cea mai slabă formație din acest sezon. Accederea până în finala cupei a reprezentat cel punctul cel mai înalt al acestui sezon, mai ales că au reușit surpriza și au trecut de Dinamo Zagreb în semifinale, unde au învins cu 2-1. Ar reprezenta o adevărată minune ca să se impună și în ultimul act și să devină campioană a cupei din poziția de echipă retrogradată.
Pentru acest prim eveniment vom miza pe victoria solistă a lui Hajduk Split, care vin ca și favoriți cerți. Aceștia au câștigat ultimele 2 confruntări directe din anul 2023, și au nu mai puțin de 8 victorii în ultimele 10 întâlniri. Vor să se impună în timpul regulamentar și miercuri seară, iar astfel să devină campioni în cupă.
Rangers – Hearts – Premiership – 1 solist – (victorie Rangers) ❌
Pentru al doilea meci din cadrul seriei pariuri 1×2 sigure de miercuri avem parte de duelul Rangers – Hearts. Partida va începe de la ora 21:45 pe Ibrox Stadium din Glasgow și este una fără miză reală pentru gazde. Rangers va încheia play-off-ul pe locul secund în campionat, sub campioana Celtic, marea rivală. Vor juca în preliminariile pentru Champions League, însă până atunci vor să termine sezonul cu victorii pe linie.
Hearts continuă lupta pentru consolidarea unei poziții ce duce în calificările pentru Conference League. Se află pe locul al 4-lea în campionat și sunt la 2 puncte în spatele lui Aberdeen, de pe poziția a 3-a, și la 4 puncte în fața celor de la Hibernian, principala candidată la locul de cupă europeană. Are un meci extrem de dificil în deplasarea de miercuri, unde pornesc cu șansa a doua, mai ales că au mai învins pe Rangers de 3 ani.
Pentru acest al doilea eveniment vom miza pe victoria solistă a gazdelor, care sunt favoriți clari pe hârtie. Rangers are nu mai puțin de 7 victorii la rând în precedentele confruntări directe din 2020 și până în prezent. Vor să termine această ediție de campionat cu moralul ridicat, și să ajungă la succesul cu numărul 8 contra celor de la Hearts.