La fel ca la meciul disputat cu 3 ore mai devreme, Qatar – Senegal, și disputa Olanda – Ecuador poate fi decisivă. Cele două echipe au deja câte 3 puncte acumulate fiecare, iar încă o victorie, obținută în seara de vineri, le-ar putea asigura, în mare parte, calificarea în fazele eliminatorii. Meciul dintre „Portocala Mecanică” și „Tricolori” este programat pe 25 noiembrie, de la ora 18:00, pe Khalifa International Stadium, din Doha. La centru, arbitrul va fi Mustapha Ghorbal.
Olanda
Naționala lui Louis van Gaal este neînvinsă, în toate competițiile, de 16 etape. Echipa a arătat extrem de bine, atât la calificările pentru Campionatul Mondial, cât și în Liga Națiunilor. În cele 10 meciuri disputate, în cadrul calificărilor, “Portocala Mecanică” a suferit un singur eșec. Și la debutul în grupe, Olanda a arătat destul de bine. Deși a avut un meci greu în fața Senegalului, „Portocala Mecanică” a reușit să se impună în ultimele 20 de minute de joc.
Un alt lucru interesant, care trebuie luat în considerare, este dat de faptul că Louis van Gaal este neînvins la al treilea mandat pe banca Olandei. Doisprezece victorii și 4 rezultate de egalitate și-a trecut Olanda în cont sub conducerea lui van Gaal. Va reuși acesta să mențină, în continuare, seria de rezultate pozitive?
Forma echipei
Olanda revine foarte sigură pe ea, în seara de vineri, după ce a reușit să se impună în fața celui mai puternic adversar din grupă, Senegal. Lucrurile stau destul de bine pentru Olanda, ținând cont și de faptul că celelalte 2 echipe sunt destul de accesibile.
Poziție în grupă
La momentul actual, după prima etapă disputată, Olanda se poziționează pe primul loc în grupă, cu un total de 3 puncte acumulate. Poate nu are un lot atât de bun comparativ cu cele de la turneul final din 2014, însă obiectivul rămâne același: Cucerirea trofeului Mondial!
Jucători cheie
Cu toate că Memphis Depay a fost golgheterul preliminariilor europene, acesta nu pare 100% pregătit fizic pentru turneul final. Cu toate acestea, Olanda se va putea baza pe talentatul tânăr Cody Gakpo, care a și reușit, de astfel, să marcheze în disputa din fața senegalezilor. Pe lângă Gakpo, în echipă își mai fac loc și fundașii de bază, Ake, Van Dijk și De Ligt, unii dintre cei mai buni fundași ai lumii. Mijlocul va fi condus de către, Frenkie de Jong, un alt jucător extrem de talentat.
O formulă defensivă foarte bună pentru Olanda, care s-a prezentat foarte bine și la meciul de debut.
Echipa probabilă și absenți
Niciun absent pentru Olanda, în seara de vineri, din toți cei prezenți în lot.
- Echipa probabilă (5-3-2): Noppert – Dumfries, De Ligt, Van Dijk, Ake, Blind – Berhuis, De Jong, Bergwijn – Gakpo, Janssen
Ecuador
Ecuadorul a arătat foarte bine în meciul de debut al grupei A. Cu toate acestea, lucrurile erau oarecum de așteptat, ținând cont și de faptul că adversarul direct, Qatar, nu reprezenta deloc o echipă greu de bătut. Testul Ecuadorului va fi meciul de la finalul săptămânii, din fața Olandei, o echipă clar mai puternică. Olanda – Ecuador va fi, cu siguranță, un meci intens, deoarece Tricolorii au o șansă importantă de a trece mai departe, iar Olanda își dorește, clar, primul loc în grupă.
Ecuadorul a reușit să se califice doar de 4 ori la Campionatul Mondial. În 2002 și 2014, echipa nu a reușit să treacă de grupe. Cea mai mare performanță a naționalei din America de Sud a fost cea de la turneul final organizat de către Germania, din 2006, când Ecuadorul reușea să ajungă până în 1/16 de finală.
Naționala pregătită de către Gustavo Alfaro a fost la un pas să fie descalificată de la actualul Campionat Mondial după ce echipa a utilizat un jucător cu pașaport fals, în calificări.
După meciul foarte bun făcut în fața Qatarului, Ecuador revine, cu speranțe mari și în fața Olandei. Șansele de a smulge un rezultat pozitiv în fața “Portocalei Mecanice” sunt încă în joc, ținând cont și de nenumăratele surprize apărute în celelalte grupe.
Poziție în grupă
După prima etapă disputată, Ecuadorul se poziționează pe locul secund în grupă, tot cu un total de 3 puncte acumulate, la egalitate cu Olanda. Echipa arată bine și jocul este unul promițător. Deși va fi destul de greu, obiectivul echipei este acela de obține calificarea în fazele preliminatorii.
Jucători importanți
Enner Valencia a arătat foarte bine în meciul cu Qatar, de duminică. Acesta a reușit să marcheze ambele goluri ale Ecuadorului și a marcat și ultimele 5 goluri ale echipei la Campionatul Mondial. Cu siguranță, atacantul lui Fenerbache reprezintă piesa importantă a echipei și în fața Olandei.
Echipa probabilă și absenți
Gustavo Alfaro nu va avea jucători absenți pentru disputa de vineri seară.
- Echipa probabilă (4-4-2): Galindez – Preciado, Torres, Hincapie, Estupinian – Plata, Mendez, Caicedo, Ibarra – Valencia, Estrada
Meciuri directe Olanda – Ecuador
Ultima dată când cele două formații s-au întâlnit a fost în mai 2014, în cadrul unui meci amical. Disputa s-a încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1.
Ponturi pariuri Olanda – Ecuador
Interval goluri 1-3 (minim 1, maxim 3 goluri) cota 1,42 (Superbet) ✅
Ambele echipe au practicat un stil de joc destul de pragmatic, în prima etapă a grupelor. Mă aștept la un meci destul de închis, în care se va marca un gol, cu siguranță, dar în care borna de 3 reușite nu va fi depășită.
PsF 1 (Olanda conduce la pauză sau la final) cota 1,55 (Superbet) ✅
Cu toate că, nu arătat cel mai bine în atac, în disputa din fața Senegalului, consider că trupa lui van Gaal va avea un meci relativ mai ușor cu Ecuador, o echipă mai accesibilă, de altfel. Voi miza pe un meci destul de închis, în care totuși, “Portocala Mecanică” va reuși din nou să inventeze ceva și se va impune ori la pauză ori la finalul jocului.