Trecem în revistă un nou meci amical al unei formații din Liga 1. Analizăm de această dată disputa dintre Kapfenberg și FC Argeș, meci care va avea loc tot în Austria, acolo unde au stagiul de pregătire mai multe formații din România. Disputa e programată de la ora 18:00, în localitatea Vorau. Mai multe detalii despre Kapfenberg – FC Argeș, dar și pariurile pe care le-am găsit, în cele de mai jos.
Kapfenberg: Formă echipă
Kapfenberg a terminat pe locul 11 în campionatul recent încheiat în liga a doua din Austria. Formația austriacă a avut un sezon relativ modest, dar în care nu a avut probleme în privința retrogradării. E drept, Kapfenberg a avut și perioade mai bune, când termina în prima jumătate a întrecerii din liga secundă a Austriei.
Și Kapfenberg a disputat deja un meci e verificare. Tot în compania unei formații din Austria, dar din prima ligă, Sturm Graz, scor 0-2. Scorul este mai puțin important în acest moment, altele fiind aspectele pe care se pune importanță în aceste partide amicale.
Campionatul în Liga a doua din Austria va începe în prima parte a lunii august, astfel că formația austriacă are timp suficient pentru a pregăti noul sezon din liga a doua din Austria. Mecul cu FC Argeș e următorul din lista partidelor de verificare din această vară.
Nu sunt mari așteptări de la această partidă. Ca orice meci amical, Kapfenberg va viza multe aspecte de ordin fizic, dar să vadă la lucru tot lotul pe care-l are la dispoziție. Fiind meci amical, golurile nu ar trebui să lipsească!
FC Argeș: Formă echipă
FC Argeș a fost una din surprizele plăcute ale sezonului trecut din Liga 1. Piteștenii au impresionat în sezonul regulat, reușind să se califice în premieră în play-off. Dar au dezamăgit în partea a doua a sezonului, fiind ultima în play-off.
E drept, poate că întrecerea cu primele clasate din Liga 1 a fost o pălărie cam mare pentru trupa lui Prepeliță, însă FC Argeș rămâne cu imaginea unui sezon bun făcut în Liga 1. Acum argeșenii se pregătesc în Austria pentru noua stagiune. În primul meci amical disputat, piteștenii au învins-o pe Lafnitz, cu scorul de 2-1, formație tot din liga a doua austriacă.
A fost o victorie de moral, dar și un meci în care Andrei Prepeliță a utilizat aproape întreg lotul pe care l-a avut la dispoziție. Rainov și George Ganea au marcat golurile formației argeșene. Nu mai puțin de 10 transferuri a făcut FC Argeș în această perioadă!
Cu multe noutăți în lot, FC Argeș va folosi din nou toți jucătorii și în cel de-al doilea amical din stagiul de pregătire din Austria. Chiar și în aceste condiții, ne așteptăm la cel puțin o reușită din partea argeșenilor și de ce nu, la un nou meci cu cel puțin trei goluri!
Meciuri directe Kapfenberg – FC Argeș
Cele două formații nu s-au mai întâlnit până acum!
Ponturi pariuri Kapfenberg – FC Argeș
GG (ambele echipe marchează) cota 1.55 Superbet
Fiind meci amical, nu aveam cum să ne gândim la altceva decât la goluri. Ca orice partidă de verificare, erorile sunt inerente, mai ales în perioada de început a pregătirilor. Mizăm și în acest meci pe reușite și goluri din partea ambelor formații!
Total goluri meci – peste 2,5 cota 1,40 Unibet
Cred că și de data asta vom vedea goluri multe în meciul celor de la FC Argeș. Dacă în primul amical elevii lui Prepeliță au marcat de două ori, ne așteptăm să vedem și în meciul contra lui Kapfenberg cel puțin o reușită. Gazdele caută și ele să marcheze măcar dată, astfel că mizăm pe minimum trei reușite!