Ne mutăm la Doha și analizăm celălalt meci al ultimei etape din grupa E, Japonia – Spania. Partida este programată joi, 1 decembrie, pe Khalifa International Stadium, cu începere de la ora 21:00. Mai multe detalii de la duelul Japonia – Spania, dar și ponturile pe care le-am gândit, în cele ce urmează!
Avem și analiza duelului Costa Rica – Germania, tot din grupa E!
Japonia
După ce a surprins pe toată lumea cu victoria în fața Germaniei, din prima etapă, scor 2-1, niponii au cedat, la fel de surprinzător în disputa cu Costa Rica, scor 0-1. Iar înainte de ultima etapă se văd nevoiți să obțină victoria pentru a spera la calificarea în optimi!
Cu un succes contra naționalei din Costa Rica, japonezii erau deja în optimi, coroborat și cu remiza dintre Germania – Spania. Dar în aceste condiții, chiar și cu un punct în duelul contra ibericilor, niponii nu pot spera la locul doi. Asta în caz că cei de la Costa Rica vor rezista eroic în fața panzerelor!
Cu lotul complet, Japonia va încerca să dea lovitura și în meciul celuilalt gigant in grupa E. Cu siguranță misiunea va fi una grea spre imposibilă, dar la cum sunt cunoscuți japonezii, elevii conduși de Hajime Moriyasu vor lupta până în ultimul minut!
Spania
Spania e ca și calificată în optimile de finală, dar nu are încă asigurată poziția întâi. Si implicit un adversar mai facil în prima rundă eliminatorie. Ibericii au făcut spectacol în primul meci, 7-0 cu Costa Rica și au remizat cu Germania, scor 1-1.
Naționala condusă de Luis Enrique a condus și în partida contra nemților, dar per total, Campioana Mondială din 2010 a fost naționala mai bună. Iar la cum a arătat până acum jocul spaniolilor, nu ar fi exclus să o vedem pe Furia Roja în fazele finale ale competiției.
Sergio Busquets va fi menajat în acest meci, dar Luis Enrique are variante suficiente pentru a-l înlocui pe închizătorul Barcelonei. În rest, nu vor fi multe modificări, pentru că Spania vrea să încheie faza grupelor cu încă o victorie!
Formații probabile Japonia – Spania
- Japonia: Gonda – Tomyiasu, Itakura, Yoshida, Nagatomo – Endo, Morita – Doan, Kamada, Soma – Ueda.
- Spania: Simon – Azpilicueta, P. Torres, Laporte, Balde – Rodri, Gavi, Pedri – F.Torres, Morata, Olmo
Meciuri directe Japonia – Spania
Un singur meci a avut loc între cele două naționale, dar în urmă cu 21 de ani, într-un amical, scor 1-0 pentru spanioli.
Ponturi pariuri Japonia – Spania
Victorie Spania cotă 1,43 (Unibet) ❌
Spania nu vrea să se complice și va aborda partida contra Japoniei la victorie. Elevii lui Luis Enrique vor să demonstreze că sunt o mare echipă și tocmai din acest motiv avem mare încredere că Furia Roja va câștiga partida Japonia – Spania!
Total goluri Spania peste 1,5 (Spania marchează cel puțin două goluri) cotă 1,53 (Superbet) ❌
Spania a jucat foarte bine până acum și golurile marcate cu Costa Rica nu au fost o întâmplare. Japonia va ieși la joc, pentru că are nevoie de o victorie, iar în aceste condiții credem că vom vedea cel puțin două goluri marcate de către iberici!