Marile echipe încearcă pe final de sezon să repare cu orice preț tot ce se mai poate prin rezultate cât mai bune în fiecare dintre ultimele meciuri fotbal rămase de disputat. Meciul Inter – Juventus, manșa retur a semifinalei Coppa Italia, se joacă miercuri, 26 aprilie, de la ora 22:00, pe stadionul Giuseppe Meazza (Milano). În tur, la Torino, a fost 1-1.
Internazionale Milano
Inter a trecut prin purgatoriu ca formă într-o perioadă deloc îndelungată, în care a strâns un singur punct în campionat și a reușit o calificare târâș în Champions League în fața lui FC Porto. Între timp a mai venit una mai clară cu Benfica, pentru semifinalele competiției, iar tot în aceeași fază a Cupei Italiei a scos o remiză la Torino, cu Juventus, printr-un gol marcat în ultimele secvențe de joc. A reușit să stopeze și forma slabă din campionat, prin succesul din weekend, scor 3-0 pe terenul lui Empoli.
Obiectiv
Deși se află cu gândul și la celelalte două competiții în care e angrenată, Inter nu are cum să nu trateze decât cu seriozitate maximă duelul cu Juventus din Cupă. Este o semifinală contra unei mari rivale, plus că o calificare în finala competiției ar aduce statutul de favorită în ultimul act pentru adjudecarea trofeului.
- Echipa probabilă: Onana – Darmian, Acerbi, Bastoni – Dumfries, Barella, Brozovic, Chalhanoglu, Dimarco – Martinez, Dzeko
- Absenți: Mkhitaryan, Skriniar, Dalbert (accidentați)
Juventus Torino
Vestea bună pentru Juventus că au fost recuperate (cel puțin temporar) cele 15 puncte ce fuseseră luate în scandalul legat de încălcarea normelor financiare. Dar, în același timp, ceva semne de îngrijorare pentru rezultatele din ultima vreme. A fost înregistrat un singur succes în ultimele șase partide, 1-0 cu Sporting, iar ca rezultat pozitiv poate fi trecut și egalul de la Lisabona ce a adus calificarea în semifinalele de Europa League. În rest, sunt trei eșecuri în campionat, 1-2 cu Lazio, 0-1 cu Sassuolo și 0-1 cu Napoli, plus remiza din tur cu Inter, care s-a simțit ca o înfrângere prin prisma egalării picate târziu.
Obiectiv
La Juventus nu se poate pune problema de altceva decât de adunat trofee, iar unul dintre acestea ce poate fi accesat în acest sezon este chiar Cupa Italiei. Ajunsă până în semifinale, Juve a avut la îndemână manșa tur cu Inter, când a condus cu 1-0, dar nimic nu este încheiat după 1-1 în tur și lucrurile pot căpăta o turnură favorabilă torinezilor.
- Echipa probabilă: Perrin – Danilo, Bremer, Alex Sandro – Cuadrado, Fagioli, Locatelli, Rabiot, Kostic – Di Maria, Vlahovic
- Absenți: Kaio Jorge (accidentat), Kean (incert)
Meciuri fotbal Inter – Juventus
Duelurile Inter – Juventus sunt cu nemiluita în istoria fotbalului italian, dar ne concentrăm pe cele de dată mai recentă. Juve a câștigat la Milano, în campionat, cu 1-0 (pe 19 martie în acest an). Iar pe teren propriu, tot în Serie A, a fost 2-0 pentru torinezi. La care adăugăm ca rezultate recente și acel 1-1 din manșa tur, dar și un 2-2 din finala precedentă a Cupei (adjudecată până la urmă de Inter în reprizele de prelungiri).
Ponturi pariuri Inter – Juventus
Total goluri sub 2,5 (se marchează maxim 2 goluri) cotă 1,75 (Superbet) ✅
Nu mai este un secret că Inter și Juve joacă închis și generează meciuri cu goluri puține. Prilej pentru care am ales clasicul pont de sub 2,5 goluri la pariuri sportive. Avem exemple confirmate în cele trei dispute oficiale între Inter și Juve, cu rezultate de 2-0, 0-1 și 1-1, toate încadrate în limita pariului nostru. Juventus s-a consolidat ca formă în acest sezon prin astfel de rezultate scurte, iar la miza importantă a calificării n-ar fi deloc exclus să asistăm la un 0-0 ce va muta suspansul în reprizele de prelungire sau la loviturile de departajare.