Sunt multe meciuri tenis pe hard în această perioadă, în special în zona continentului american, acolo de unde avem un turneu Challanger în Canada, la Winnipeg, în continuarea a ceea ce a fost Toronto ATP de săptămâna trecută. Din primul tur am scos în evidență meciul Diallo – Couacaud, programat pentru marți, 15 august, nu mai devreme de ora 18:00.
Gabriel Diallo (Canada) – 21 ani – locul 134 ATP
Un nou canadian își face drum către prima sută mondială în persoana lui Gabriel Diallo. Acesta a semnalat deja că e un jucător de luat în calcul printr-un succes surprinzător în fața lui Evans în primul tur de la Toronto ATP, de săptămâna trecută. După care n-a mai avut ce face când a dat de australianul De Minaur – cel care avea să ajungă și în finala competiției. Înainte de Toronto, Diallo a câștigat cu Klahn în calificări la Atlanta, dar a pierdut alte două meciuri: 1-2 cu Jung (calificările de la Atlanta) și 1-2 cu Brower (primul tur de la Los Cabos).
Pe suprafață dură a petrecut cel mai mult timp din acest an, dar încă n-a reușit să treacă peste momentele de naivitate specifice vârstei, așa că i-a fost destul de greu să strângă o serie clară de victorii la rând. Are un bilanț general de 19-14, unul bun pentru vârsta lui și pentru că e în afara sutei mondiale. Vârful de formă a fost atins la Montreal M25, în martie, când avea să câștige turneul de acasă în fața neamțului Squire în finală.
Enzo Couacaud (Franța) – 28 ani – locul 180 ATP
Cariera lui Couacaud a trecut aproape neobservată în ultimii ani, fără să mai fi avut sclipiri remarcabile. Și pare că se îndreaptă încet, dar sigur către zona din afara top 200 ATP. Ultimele sale turnee au fost pe zgură și ambele s-au încheiat dezamăgitor. La Bastad, în calificări, trecuse de Collarini, dar a fost scos de Kotov. În timp ce la Iași a fost eliminat de românul Jianu, 6-2, 6-1, un sportiv care nu înseamnă prea mult pentru tenisul mondial, nefiind cunoscut nici în propria-i țară.
Ultima sa realizare notabilă a fost că a reușit să ajungă pe tabloul principal de la Wimbledon, după ce trecuse de toate cele trei tururi de calificări, 2-0 cu Brancaccio, 1-0 cu Chung (retras) și 3-1 cu Kovacevic. Dar pe iarba londoneză a pierdut în primul tur, 0-3, cu Wolf.
Couacaud a început bine anul pe suprafață dură, dar l-a încheiat cu cinci eșecuri la rând. Are per total un bilanț de 8 victori versus 6 înfrângeri.
Meciuri tenis de Diallo – Couacaud
Există trei întâlniri directe între Diallo și Couacaud, toate câștigate de către canadian. Cel mai recent a fost pe iarba de la Nottingham, 6-3, 6-3, în urmă cu două luni. Celelalte două succese au fost obținute pe suprafață dură, ambele în 2022: 6-4, 6-4, în Las Vegas Challanger, respectiv 7-6, 7-5 la Fairfield Challanger.
Ponturi tenis de Diallo – Couacaud
1 (câștigă Diallo) – cotă 1,45 (Winmasters)
Fiecare început de turneu ne scoate în evidență meciuri care merită cu adevărat să fie încadrate în biletele noastre de pariuri sportive. Diallo are deja trei victorii în carieră în fața lui Couacaud, toate fără să fi cedat vreun set în fața francezului. Un atu pentru canadian ar fi că are deja la activ trei turnee recent disputate pe hard, pe când Couacaud a luat o pauză de aproape o lună, iar ultimele participări au fost dezamăgitoare și desfășurate oricum pe zgură. Iar un alt avantaj pentru Diallo este că se joacă turneul în Canada, țara pe care o reprezintă, acolo unde a avut deja câștig de cauză în compania unui adversar mult mai tare în persoana lui Evans.