Pariul nu se rezumă doar la prezicerea rezultatului sau deznodământului unui eveniment, ci se adresează unei varii opțiuni. Casele de pariuri online oferă extrem de multe opțiuni de pariere – mai jos trecem în revistă principalele pariuri pe care le găsim la majoritatea caselor de pariuri online pe care noi le recomandăm.
Pariu pe rezultat final (1X2)
În acest caz vom paria pe rezultatul final al unui eveniment sportiv. Fie mizăm pe victoria gazdelor (1), pe cea a oaspeților (2) sau pe un rezultat egal, nul, numit și remiză (X). Sunt cele mai simple pariuri, dar totodată, s-au dovedit și cele mai greu de pronosticat.
Pariu pe șansă dublă (1X sau X2)
În acest caz, alegem să mergem pe două variante ale rezultatului final, crescându-ne astfel șansele de câștig. De regulă, opțiunile disponibile sunt victoria gazdelor sau remiză (1X) sau succesul oaspeților sau remiză (X2).
Atenție – acest tip de pariu nu este disponibil la toate sporturile – doar unde un egal este o opțiune. În cazul meciurilor de tenis, de exemplu, acest pariu nu se aplică, pentru că nu există rezultatul de egalitate în acest sport!
Pariu pe numărul de goluri – sub/peste un anumit interval (0,5, 1,5, 2,5, etc)
Practic vom prezice că numărul total de goluri, puncte (188,5, 190,5 200,5) sau game-uri (18,5, 20,5 22,5), în cazul altor sporturi, se va încadra într-un anumit interval, indicând dacă în acel eveniment vor fi sub sau peste numărul indicat.
Exemple:
- FCSB – CS U Craiova – peste 2,5 goluri (cel puțin trei goluri)
- Dinamo – Chindia – sub 2,5 goluri (maxim două goluri)
- U BT Cluj – TSKA Moscova – peste 188,5 puncte (cel puțin 189 puncte)
- Simona Halep – Iga Swiatek – peste 20,5 game-uri (cel puțin 21 game-uri)
Ambele echipe marchează – DA/NU
Acest pariu, doar în oferta la fotbal, se referă dacă la finalul meciului fiecare dintre cele două echipe va marca cel puțin un gol (DA) sau dacă doar una sau nici una din formații nu vor marca (NU).
Acest pariui este deseori marcat prin GG (ambele echipe marchează) sau NGG (NU marchează ambele echipe)
Nici un pariu pe egal, DNB (DRAW NO BET)
Acesta este pariul prin care indicăm una din câștigătoare, dar cu acoperire în cazul rezultatului de egalitate. Spre exemplu, putem paria pe victoria echipei gazde sau pe victoria echipei oaspete cu asigurarea că dacă meciul se termină în remiză, pariul se consideră nul și agenția de pariuri ne restituie miza originală.
Cotele sunt mai mari decât la șansă dublă, dar miza e returnată dacă evenimentul se termina cu o remiză.
Pauză/Final
Este pariul prin care indicăm rezultatul la finalul primei părți a evenimentului și finalul lui. În cazul unui meci de fotbal, de exemplu, vorbim de rezultatul la finalul primei reprize și la finalul meciului.
Dacă mizăm pe 1/1, atunci indicăm că echipa gazdă trebuie să conducă la pauză și să se impună la final – de exemplu, 1-0 pauză, 1-0 final. X/1 înseamnă ca la pauză rezultatul trebuie să fie egal, 0-0, 1-1, 2-2, etc, dar la final echipa gazdă să câștige 1-0, 2-1, 3-2.
Variantele disponibile pentru acest tip de pariu acoperă toate combinațiile posibile de 1-X-2 la pauză și la final, de la 1/1 (gazde/gazde) la X/X (egal/egal).
Pariu cu handicap
Prin pariul cu handicap o echipă pleacă cu un dezavantaj, cea favorită, de un gol, două sau trei, iar pentru a câștiga partida, formația respectivă trebuie să marcheze astfel încât să acopere deficitul cu care a plecat. În acest caz, din scorul echipei favorite se scade un anumit număr de puncte sau goluri, iar rezultatul final se calculează ținând cont de acest aspect.
Spre exemplu, să zicem că pentru meciul FCSB – FC Argeș aplicăm handicapul H(-1,5) – practic mizăm pe victoria gazdelor, dar oaspeții încep partida cu un avantaj fictiv de un gol. În acest caz, pentru ca pariul să fie câștigător, FCSB trebuie să se impună la o diferență de cel puțin două goluri. Dacă H-ul era –2,5, atunci FCSB trebuie să se impună la cel puțin 3 goluri diferență. Asta se aplică și în cazul celorlalte sporturi, când mizăm pe echipa gazdă.
În cazul în care alegem să mergem pe H+1,5, pe outsider, atunci echipa respectivă nu trebuie să piardă la o diferență mai mare decât cifra indicat. +1,5, eșec la maxim un gol diferență, +2,5 la maxim două diferență, etc.
Atenție, există două tipuri de pariuri cu handicap: handicap european și handicap asiatic. Cele două diferă fundamental.
Pariurile explicate mai sus sunt principalele care se regăsesc în toate ofertele Caselor de Pariuri Online. Însă așa cum vă ziceam, oferta este mult mai bogată și nu trebuie să ne rezumăm doar la aceste pariuri. Dar pentru cei aflați la început de drum și nu numai, credem că explicațiile oferite le vor fi de mare folos, mai ales atunci când vor începe să caute cele mai bune pariuri.