Ultima zi din săptămână vine la pachet cu multe meciuri fotbal din cele mai urmărite campionate, numai bune pentru pariuri sportive. Ca de fiecare dată, noi vă aducem în prim-plan biletul cu cota 2 zilnică, pentru un profit pe weekend. Avem azi în față două evenimente, unul din Franța, iar altul din Norvegia, și ambele sunt pronosticuri în favoarea oaspeților. Puteți găsi cotele și pariurile și în oferta zilei de la Superbet.
Cota 2 azi
- Lorien – Monaco ✅
- Rosenborg – Bodo/Glimt ✅
Detalii despre cota 2:
Lorient vs Monaco – X2 & Peste 1.5 goluri (Monaco nu pierde și minim 2 goluri)
Prima oprire este în Franța, la duelul Lorient – Monaco din etapa a 5-a, ce va începe de la ora 14:00. Gazdele nu au tocmai un început rău de sezon, având în vedere și programul infernal pe care l-au avut în primele etape. Au remizat pe rând cu PSG și Nice, și au învins pe Lille, și culmea, au pierdut chiar împotriva celei mai slabe echipe, în următorul meci, contra lui Le Havre. La polul opus, Monaco s-a așezat pe locul întâi în clasament, cu 3 victorii și un egal, iar remiza a venit într-un 3-3 contra lui Nantes. Are un punct peste locul secund ocupat de Nice, însă și un meci în minus, iar dacă va avea un rezultat pozitiv duminică se va distanța din nou.
Pentru primul eveniment de pe biletul cu cota 2 de astăzi vom miza pe șansă dublă pentru oaspeți și minim 2 goluri în meci. Monaco pornește ca și favorită duminică după-amiază, însă totuși nu vom subaprecia pe Lorient, care, în partidele cu granzii Franței, este neînvinsă până acum în campionat. De aceea, considerăm că cel puțin un punct va reuși echipa din principat să plece acasă, într-un duel de unde nu vor lipsi marcatorii.
Rosenborg vs Bodo/Glimt – X2 & Peste 1.5 goluri (Bodo nu pierde și minim 2 goluri)
Mergem în zona nordică, în Norvegia, la duelul Rosenborg – Bodo/Glimt, partidă din etapa a 22-a care va lua startul de la ora 18:00. Gazdele trec printr-o perioadă dificilă, cu 3 înfrângeri în ultimele 4 partide jucate, în cupele europene și campionat. Rămân la mijlocul clasamentului, departe încă de zona locurilor ce duc în Europa de la anul. Pe de altă parte, Bodo a fost ajunsă din urmă de Viking, ambele cu câte 45 de puncte, așa că toate meciurile de acum încolo trebuie să le considere drept o finală, și nu are voie pași greșiți.
Pentru al doilea eveniment de pe biletul cu cota 2 de duminică vom merge tot pe șansă dublă pentru oaspeți și minim 2 goluri în meci. Bodo/Glimt este clar echipa mai bună dintre cele două, iar miza pentru ei este mult mai mare, fiindcă orice pas cu stângul poate să îi facă să piardă primul loc din clasament. Ne bazăm că vor face un meci bun în deplasarea de la Rosenborg, și vom avea parte și de un duel cu goluri, ca și până acum între cele două formații.