Noi ne continuăm săptămâna și revenim ușor la normal, adică la meciuri fotbal între echipele de club. Pauza competițională pentru jocurile naționalelor a luat sfârșit, și chiar dacă ziua de miercuri nu este una bogată în evenimente, noi tot vă aducem în fața biletul cu cota 2 zilnică. Avem două partide, prima este din campionatul Țării Galilor, iar cea de a doua din Cupa Argentinei, și ambele pot fi regăsite în oferta de la Superbet.
Cota 2 azi
- Bala Town – TNS ❌
- Gimnasia La Plata – Velez Sarsfield ❌
Detalii despre cota 2:
Bala Town vs TNS – 2 solist (TNS câștigă)
Mergem întâi în Europa, în campionatul din Țara Galilor, unde avem duelul Bala Town – TNS, meci ce va lua startul începând cu ora 21:45. Gazdele, surprinzător, stau foarte bine în acest moment în clasament, pe locul al 4-lea, fără nici un eșec în primele 5 etape ale noului sezon. Este abia una din două echipe ce au izbutit acest lucru până acum, cealaltă fiind chiar adversara de miercuri. TNS este liderul la zi din campionat, cu cele mai multe puncte adunate dar și cel mai bun golaveraj detașat. A înregistrat 4 victorii și o remiză, și continuă drumul început către un nou titlu, asta pentru a-l apăra pe cel câștigat sezonul precedent.
Pentru primul eveniment de pe biletul cu cota 2 de astăzi vom merge pe mâna oaspeților, ce vor câștig această partidă. TNS nu doar că e cea mai în formă formație din campionat, ci are și o serie zdrobitoare în fața lui Bala Town în ultimii ani. Din cele 10 întâlniri directe din 2020 și până acum, TNS a câștigat în 9 rânduri, dintre care, precedentele 6 succese au venit în mod consecutiv.
Gimnasia vs Velez – X2 (Velez nu pierde)
Zburăm în America de Sud, în Argentina mai exact, unde avem un duelul de cupă Gimnasia – Velez, partidă ce va începe de la ora 00:00. Gazdele nu se mai regăsesc de mai bine de 3 luni, și trec printr-o criză ce pare să nu se mai oprească. Ultima victorie a venit în luna iunie, iar de atunci mai știu ce e acela succesul, având doar eșecuri și remize pe linie în toate competițiile. Pe de altă parte, Velez a avut perioade cu suișuri și coborâșuri de formă și rezultate, însă ultimul a fost cu adevărat spectaculos. A învins pe River Plate tot în cupă cu 2-0, iar asta îi face să vină determinați și în meciul de miercuri.
Pentru al doilea eveniment de pe biletul cu cota 2 de miercuri vom miza pe șansă dublă pentru oaspeți. Velez nu doar că este echipa mai în formă în acest moment, ci are și o serie favorabilă în confruntările directe cu Gimnasia. În ultimii 5 ani, în cele 8 partide directe disputate, Velez a pierdut o singură dată, și a reușit alte 3 victorii și 4 remize. Având în vedere și formă sub orice critică a celor de la Gimnasia, nu vedem cum Velez ar putea pleca învinsă din deplasarea aceasta.