Ziua de sâmbătă din Superliga programează alte două partide, dar capul de afiș e cu siguranță duelul dintre CFR Cluj și Rapid București. Meciul e programat pe arena din Gruia, Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, cu începere de la ora 21:30. Mai multe amănunte de la duelul dintre CFR Cluj – Rapid, dar și pariurile pe care le-am găsit, în cele de mai jos.
CFR Cluj: Formă echipă
CFR Cluj vine după rușinea din preliminariile Champions League. Campioana României nu a reușit să treacă de formația din Armenia, Pyunik Erevan. După cele două manșe, scorul a fost 2-2, iar la loviturile de departajare, clujenii au fost neinspirați.
Camora și Petrila au ratat pentru ardeleni, care se văd eliminați încă din primul tur preliminar. Misiunea de a ajunge în grupe era oricum una grea, dar modul cum a părăsit competiția, spune multe despre fotbalul românesc. Dar să nu generalizăm. Dan Petrescu are o mare parte din vină.
Pentru că jocul CFR-ului nu a arătat bine nici în manșa tur, din Armenia și nici în Supercupa României. Dar cu acest stil, Bursucul a câștigat titlul în Superliga. Patronul CFR-ului vrea să-l schimbe pe Dan Petrescu, dar cel mai probabil după derby-ul cu Rapid.
Atmosfera nu e una bună în sânul echipei, astfel că o victorie e obligatorie în startul noului sezon. Nu va fi însă deloc un meci ușor pentru CFR, care va avea de înfruntat o formație cu planuri mari în acest sezon din Superliga.
Rapid București: Formă echipă
Rapid are parte de un start de foc în noul sezon din Superliga. Giuleștenii vor întâlni în primele 5 etape ale noii stagiuni primele trei clasate din ediția trecută. Iar aventura începe chiar pe terenul campioanei CFR Cluj.
Însă de la tragerea la sorți a țintarului, lucrurile s-au schimbat puțin. Ardelenii nu arată deloc bine, iar o victorie nu mai pare chiar atât de greu de obținut. Sigur, chiar și în condițiile date, cu moralul la pământ, după eliminarea din Liga Campionilor, CFR rămâne o echipă greu de învins!
Trupa lui Adi Mutu s-a întărit înaintea noului sezon. Andrei Ciobanu, de la Farul și Paul Iacob, de la Chindia, sunt printre cele mai importante nume sosite vara asta în Giulești. Și cu siguranță vor ajuta Rapidul la îndeplinirea obiectivului: calificarea în play-off!
Meciul din Gruia se anunță greu, chiar în contextul actual. E drept că giuleștenii au o șansă bună în condițiile date. Să plece măcar cu un punct de pe terenul campioanei!
Formații probabile CFR Cluj – Rapid
- CFR Cluj: Bălgrădean – Braun, Yuri, Burcă, Camora – Cvek, Boateng, Deac – Mistrati, Debeljuh, Petrila
- Rapid: Moldovan – Belu-Iordache, Iacob, Grigore, Ștefan – Ciobanu, Pănoiu, Albu – Sefer, Vojtus, Costache.
Meciuri directe CFR Cluj – Rapid
În sezonul trecut, cele două formații și-au împărțit victoriile. Fiecare a câștigat pe meciul jucat pe propriul teren!
Ponturi pariuri CFR Cluj – Rapid
Total goluri meci – sub 2,5 (în meci se vor marca maxim 2 goluri) cota 1,57 Superbet
Chiar dacă nu va mai continua pe banca CFR-ului, Dan Petrescu nu se dezice. Va aborda meciul cu Rapid în același mod. Rapid va încerca să stea cât mai bine pe faza de apărare și să-i surprindă pe ardeleni pe contraatac. Nu vedem spectacol în acest prim derby al campionatului și mizăm pe maxim două reușite!
X2 (Rapid nu pierde) cota 1,82 Unibet
Mizăm pe o cotă mai mare. Dar cu șanse de reușită, în condițiile date. Rapid are forța, dar și calitatea necesară a termina neînvinsă partida din Gruia. Dacă va fi atentă în defensivă, trupa lui Mutu are șanse bune să plece măcar cu un punct din Ardeal!