Etapa a doua din faza grupelor Campionatului Mondial programează dueluri extrem de interesante, precum Brazilia – Elveția, din cadrul grupei G. Partida este progrmată luni, 28 noiembrie, pe Stadium 974, din Doha, cu începere de la ora 18:00. Mai multe detalii de la partida Brazila – Elveția, dar și ponturile pe care le-am găsit, în cele ce urmează.
Am analizat și duelul Camerun – Serbia din această grupă!
Brazilia
Brazilia are unul dintre cele mai puternice loturi de la Campionatul Mondial din Qatar. Este, totodată, principala favorită să ridice trofeul deasupra capului. Ar fi a șasea ediție pe care ar cuceri-o și ar pune capăt unei „secete” care durează de 20 de ani. Ultima dată, Brazila se impunea în 2002, cu Ronaldo, Ronaldinho și Rivaldo, la ediția coorganizată de Coreea de Sud & Japonia.
Vestea bună este faptul că a obținut cele trei puncte în meciul contra Serbiei. Iar vestea proastă este că l-a pierdut definitiv pe Neymar, care a părăsit terenul accidentat. Brazilia a avut o evoluție consistentă. A fost mereu în căutarea golului și nu s-a oprit nici după ce a găsit drumul spre plasa porții Serbiei. În apărare nu a fost pusă în dificultate, cu excepția unor centrări ale adversarilor care fie au fost respinse de fundași, fie au fost reținute fără probleme de goalkeeper-ul lui Liverpool, Alisson.
Golurile au venit după ceva mai mult de 60 de minute de la fluierul de start. Ambele au fost reușite de Richarlison, din interiorul careului, debut superb pentru atacantul lui Tottenham. Și Rapinha a fost în formă, reușind mai multe faze periculoase pe flancul drept. Vinicius a fost preferat în celălalt flanc de selecționerul Tite, iar în spatele jucătorilor ofensivi a fost Paqueta. Tite a făcut toate schimbările, pe parcurs fiind introduși Fred, Rodrygo, Jesus, Antony și Martinelli.
Elveția
Elveția a părut echipa mai bună în meciul de debut de la Campionatul Mondial din Qatar. Contra puternicei naționale a Camerunului a terminat fără să primească gol. A fost o primă repriză încheiată la egalitate, iar la scurt timp după revenirea de la cabine a ieșit la rampă Embolo, jucător născut chiar în Camerun, dar care evoluează pentru naționala de la Berna.
Embolo a fost găsit foarte bine la marginea careului mic de Shaqiri, care a trimis o centrare din dreapta, pe jos, reluată în plasă de Embolo. Reduta elvețiană, coordonată din centru de Akanji de la Manchester City, a rezistat fără să primească gol în fața unor jucători ofensivi precum Toko Ekambi, Choupo-Moting sau Aboubakar.
Înaintea startului turneului final, Elveția a perfectat un amical contra unei alte echipe din Africa, Ghana. Pierduse cu scorul de 0-2.
Formații probabile Brazilia – Elveția
- Brazilia: Alisson – Danilo, Marquinhos, Silva, Alex Sandro – Paqueta, Casemiro, Antony – Rapinha, Richarlison, Vinicius Jr.
- Elveția: Sommer – Widmer, Akanji, Elvedi, Rodriguez – Sow, Freuler, Xhaka – Shaqiri, Embolo, Vargas
Meciuri directe Brazilia – Elveția
De patru ori s-au mai întâlnit cele două naționale, iar raportul este egal, 1-1, plus alte două remize. În ultimul meci, ce a avut loc la ediția din urmă cu patru ani a Campionatului Mondial, meciul s-a încheiat nedecis, scor 1-1!
Ponturi pariuri Brazilia – Elveția
Victorie Brazilia cotă 1.50 (Unibet) ✅
Chiar și fără Neymar, Brazilia e mare favorită în disputa de la Doha. Naționala Selacao a arătat bine în disputa contra Serbiei și vrea să își asigure calificarea după meciul cu Elveția. Dacă vor reuși să evolueze cel puțin la nivelul din partida din urmă cu câteva zile, credem că sud-americanii se vor impune!
Interval goluri 2-4 (minim 2, maxim 4 goluri) cotă 1,55 (Superbet) ❌
Golurile nu ar trebui să lipsească nici de la acest meci. Brazilia e o forță pe plan ofensiv, în timp ce elvețienii au și ei forța de a marca. În aceste condiții, credem că reușitele de la Brazilia – Elveția se vor încadra în intervalul indicat!