Continuăm cu pariurile din tenis, iar următorul meci pe care îl analizăm e disputa dintre jucătoarea din România, Ana Bogdan și brazilianca Beatriz Haddad Maia, din cadrul primului sfert de finală de la WTA Portoroz sau Slovenia Open. Meciul e primul a zilei programat pe arena centrală și va începe puțin după ora 12:00, ora României. Mai multe detalii de la duelul Ana Bogdan – Haddad Maia, dar și pariurile pe care le-am gândit, în cele de mai jos.
Ana Bogdan: Formă sportiv
Ana Bogdan e una din reprezentantele României în top 100 WTA. Iar Ana a avut un sezon bun, cu rezultate satisfăcătoare, care au dus-o aproape de top 60. Acum e pe locul 65 în ierarhia mondială, dar va mai urca câteva poziții după acest turneu.
Bogdan nu a reușit să se califice pe tabloul principal de la US Open, acolo unde s-a oprit în turul secund al calificărilor. În schimb, sportiva româncă a câștigat turneul challenger de la Iași, WTA Concord. A fost un succes în fața propriilor fani, după o finală cu Udvardy.
Aici, în primele două runde, românca a avut parte de două adversare puternice, Tomljanovic și Zidansek. Au fost două victorii muncite, dar meritate pentru Bogdan.
În sferturi, adversara va fi și mai puternică, numărul 18 mondial. Dar Bogdan va încerca să iasă cu fruntea sus și din acest duel. Nu ar fi exclus să vedem cel puțin un set cu prelungiri sau tie-break!
Beatriz Haddad Maia: Formă sportiv
Beatriz Haddad Maia și-a respectat până acum statutul de favorită la turneul din Slovenia. Brazilianca, favorita principală a competiției nu a avut probleme până acum, câștigând ambele partide în minimum de seturi.
Au fost victorii categorice pentru una din cele mai în formă tenismene din acest an. Haddad Maia a revenit foarte bine după perioada delicată, în care a fost nevoită se absenteze pe teren din cauza unei suspendări cauzate în urma unui test antidpoing.
Rezultatele din acest an au fost fantastice, iar finala de la Toronto a fost vârful. Brazilianca a cedat în ultimul act a competiției din Canada în fața altei românce, Simona Halep. A fost cel mai bun turneu făcut de Maia în acest sezon!
Aici, cum ziceam, nu au fost probleme. Adversarul din sferturi se anunță mai greu decât pare la prima vedere, dar Maia are toate armele de partea ei și credem că nu e cazul unei surprize în primul sfert de finală de la Portoroz!
Meciuri directe Ana Bogdan – Haddad Maia
De două ori s-au mai întâlnit cele două jucătoare, iar jucătoarea din Brazilia s-a impus de fiecare dată. Ultima oară, în acest an, în cadrul unui challenger, la Paris, când Maia a câștigat în trei seturi.
Ponturi pariuri Ana Bogdan – Haddad Maia
2 (victorie Haddad Maia) cota 1.40 Superbet
E o diferență clară între cele două jucătoare. Maia e la cel mai bun moment din carieră, în timp ce Bogdan nu e nici pe departe la un ritm atât de ridicat. Greu de crezut că ar putea apărea surpriza la acest meci, astfel că mizăm pe succesul jucătoarei din Brazilia.
Victorie Haddad Maia la H(-2,5) game-uri cota 1,53 Fortuna
Mizăm pe un succes clar a favoritei principale de la Portoroz. Jucătoarea din Brazilia va controla disputa și ne așteptăm la un succes fără emoții pentru Maia. În condițiile date, mizăm pe victoria la cel puțin trei game-uri diferență a favoritei meciului!