Trecem în revistă și finala de pe tabloul masculin de la Madrid Open, confruntarea dintre favoritul publicului, Carlos Alcaraz și campionul de anul trecut, Alexander Zverev. Meciul este programat pe arena Manolo Santana și va începe după ora 19 30, ora României. Mai multe detalii, dar și pariurile pe care le-am gândit, în cele de mai jos.
Carlos Alcaraz Garfia: Formă sportiv
Carlos Alcaraz scrie istorie și la Madrid. Tânărul iberic a reușit a doua cea mai importantă victorie din carieră, după ce s-a impus și în fața liderului mondial, Novak Djokovic. Carlos a reușit să-i învingă în capitala Spaniei pe Nadal și Djokovic, doi dintre favoriții la titlu pe zgura iberică.
Este a doua calificare într-o finală masters, după cea de la Miami. Alcaraz s-a calificat în ultimul act de la Madrid după un meci epic contra lui Djokovic. După trei ore și 38 de minute și la capătul a două seturi cu tie-break și unul decisiv. A fost fără doar și poate cel mai spectaculos meci al turneului.
Alcaraz a fost exploziv și în fața lui Nole. Și doar unele inexactități din jocul ibericului au făcut ca scorul să fie atât de strâns. E doar o chestiune de timp până când spaniolul va domina tenisul mondial. Forehandul a fost una din armele principalele ale ibericului, la fel ca serviciul sau lovitura năucitoare de backhand.
În cea de-a doua sa finală masters din carieră, Alcaraz va da peste un alt greu al circuitului. Se anunță un nou meci spectaculos, contra unui jucători care a jucat bine în ultimele sezoane în capitala Spaniei.
Alexander Zverev: Formă jucător
Alexander Zverev a reușit din nou calificarea în finala de la Madrid. E cea de-a doua finală consecutivă în capitala Spaniei pentru numărul 3 mondial, care are astfel șansa să își apere titlul cucerit anul trecut la Caja Magica. Dar nu va fi deloc o misiune ușoară.
Neamțul nu a avut cel mai bun tenis pe zgură în acest sezon, dar la turneul din Spania a ridicat mult nivelul jocului. În primul turneu pe suprafața roșie în acest an, la Monte Carlo, Alexander a ajuns până în semifinale, fiind eliminat de Tsitsipas. Germanul a dezamăgit chiar la el acasă, la Munich, unde a fost eliminat încă din primul meci.
Aici, în capitala Spaniei, Zverev a jucat mult mai solid. Un singur set a cedat neamțul, în ultima partidă. Sascha și-a luat revanșa în fața lui Tsitsipas după eșecul din Principat. A fost o victorie însă muncită, 6-4, 3-6, 6-2, dar meritată pentru jucătorul german.
Zverev are șansa de a-ași apăra trofeul cucerit anul trecut. Nu va fi însă deloc ușor. Din contră chiar. Partida se anunță extrem de dificilă, în fața poate celui mai în formă jucător al momentului. Spectacolul nu ar trebui să lipsească!
Meciuri directe Alcaraz – Zverev
De două ori s-au mai întâlnit cei doi jucători, iar neamțul s-a impus în ambele partide. Ultima dată, anul trecut, la Viena, când Sascha a câștigat în două seturi.
Ponturi pariuri Alcaraz – Zverev
Victorie Carlos Alcaraz cota 1,47 Unibet
Cred că meciul va fi unul disputat. Zverev a jucat și el bine, dar a arătat unele momente de scăpare. Alcaraz va fi împins de la spate de întreg publicul din Caja Magica și cu moralul la cote înalte după ultimele două victorii, cred că tânărul iberic va reuși să se impună în cea de-a doua sa finală masters din carieră.
H1(-1,5) (victorie Alcaraz la cel puțin două game-uri diferență) cota 1,62 Superbet
Alcaraz a etalat un tenis extrem de solid. Cu excepția câtorva momente în care unele lovituri nu au prins terenul, Alcaraz a jucat senzațional. Zverev a fost și el la un nivel ridicat, dar nu cred că va putea ține ritmul cu tânărul jucător spaniol.