Sâmbătă seară avem și o partidă restantă din returul preliminarilor Champions League, anume AEK Atena – Dinamo Zagreb. Meciul va începe de la ora 21:45 pe OPAP Arena din Atena, și se joacă abia acum după ce manșa tur a fost reprogramată datorită unui eveniment tragic unde un suporter grec și-a pierdut viața. Confruntarea începe de la scorul de 2-1 pentru AEK reușit în Croația, iar noi avem pregătit și astăzi pronosticul pariuri profitabil.
Analiză meci AEK Atena – Dinamo Zagreb
Duelul AEK Atena – Dinamo Zagreb va fi abia a doua întâlnire directă între cele două, prima fiind acum o săptămână. Acest meci din Atena trebuia să se joace primul, însă datorită incidentelor de dinaintea partidei dintre fani, partida a fost amânată. S-a trecut direct la meciul din Croația, unde AEK a învins cu 2-1, iar astfel a luat prima șansă la calificarea în faza finală a play-off-ului pentru grupele Champions League.
AEK Atena F.C.
Pentru formația gazdă, partida de săptămâna trecută din Croația a fost și primul meci oficial din noul sezon. Până acum, a mai disputat 5 partide amicale de pregătire în această vară, care s-au soldat cu 4 victorii și o înfrângere. Vine în aceste preliminarii din postura de campioană a Greciei, unde a făcut un sezon formidabil, iar anul acesta, pe lângă obiectivul calificării în grupele UEFA Champions League, vrea să-și apere și titlul de campioni.
Poziție în clasament
AEK Atena este în așteptarea începerii noului sezon din Grecia, acolo unde este campioana la zi. A câștigat trofeul după ce a terminat pe primul loc în play-off-ul pentru campionat, cu un total de 83 de puncte și un golaveraj pozitiv de 69:17. Totodată, a ieșit învingătoare și în finala Cupei contra lui PAOK, astfel că a făcut dubla după o pauză de mulți ani.
Echipa probabilă
- (4-2-3-1) Stankovic – Sidibe, Vida, Moukoudi, Hajsafi – Jonsson, Szymanski – Eliasson, Zuber, Pineda – Garcia
GNK Dinamo Zagreb
Echipa oaspete a început noul sezon încă de la mijlocul lunii iulie, când a avut loc Supercupa Croației, unde a învins-o pe rivala Hajduk Split. Pe urmă a început și noul sezon și totodată și preliminariile Champions League, unde a dat peste Astana, de care a trecut cu 6-0 la general. În campionat a înregistrat până acum o victorie, un egal și o înfrângere, arătând un joc modest, însă are de gând să revină la forma arătată sezonul trecut. Vine sâmbătă seară în Atena cu gândul de a întoarce rezultatul de partea lor, și de a ataca o nouă calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Poziție în clasament
Dinamo Zagreb se află în acest moment pe locul al 6-lea în campionatul intern, cu 4 puncte adunate după 3 meciuri jucate. Are 5 puncte de diferență față de locul întâi ocupat de Hajduk Split, singura formație cu maxim de puncte după primele 3 etape.
Echipa probabilă
- (4-2-3-1) Livakovic – Ljubicic, Sutalo, Ristovski, Moharrami – Music, Bulat – Ivanusec, Mykhaylichenko, Spikic – Petkovic
Ponturi Pariuri AEK Atena – Dinamo Zagreb
Interval 2-4 goluri (Minim 2, maxim 4 goluri) cota 1.52 (Winmasters) ✅
Pentru evenimentul evidențiat AEK Atena – Dinamo Zagreb vom miza pe intervalul 2-4 goluri, unde se vor marca minim 2 dar nu mai mult de 4 reușite. Se anunță din nou un meci aprins și echilibrat, precum cel din Croația, unde ambele echipe rămân cu șanse la calificare. Ne așteptăm la cel puțin 2 goluri înscrise, la fel ca în prima partidă, care s-a terminat 2-1, mai ales că Dinamo Zagreb are de întors un handicap de 1 gol, fiind obligată să iasă și să atace.